Flutur: S-a intrat în linie dreaptă cu centura Gura Humorului, parte din Autostrada Nordului. Zilele următoare vom stabili cine este câștigătorul licitației drumului expres Suceava-Botoșani


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marți, după o discuție legată de progresele pentru Autostrada A 7 pe tronsoanele Pașcani-Suceava-Siret, că s-a primit Acordul de Mediu pentru centura ocolitoare a orașului Gura Humorului care este parte a Autostrăzii Nordului.

„Această variantă ocolitoare de 10 kilometri este în regim de autostradă. Așa cum la Bacău a început autostrada A 7 cu centura ocolitoare, așa și aici, în Suceava, va începe cu varianta de la Gura Humorului”, a spus Flutur.

El a arătat că marți s-a obținut Acordul de Mediu și pentru centura ocolitoare Gura Humorului și că practic, s-a intrat în linie dreaptă.

„Am discutat și de drumul expres Suceava-Botoșani unde Consiliul Județean Suceava este implicat și este lider de proiect. Zilele următoare vom delibera cine este câștigătorul pentru întocmirea documentației”, a spus Flutur.

El a mai declarat că a discutat cu secretarul de stat în MT prezent la Suceava despre drumul paralel cu frontiera cu Ucraina dinspre Vicovu de Sus spre Climăuți-Siret- A 7 care să  ajute să se colecteze traficul dinspre Ucraina care să nu mai vină spre Rădăuți și Milișăuți și să nu mai aglomereze, așa cum se întâmplă, din păcate, astăzi.

Flutur a mulțumit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu și echipei venite la Suceava și a dat asigurări de toată colaborarea autorităților sucevene pentru dezvoltarea infrastructurii de transport.


Intră acum și în grupul de