Se aproviziona furand produsele din magazin


Intră acum și în grupul de

O femeie de 43 de ani domiciliată pe raza municipiului reşedinţă de judeţ a uitat de regulile Postului mare şi a sustras dintr-un magazin mai multe bunuri, fără a le mai achita.

Spre ghinionul ei, femeia a fost surprinsă de o altă persoană care a alertat agenţii de pază. Mai mult, camerele de supraveghere montate în magazine au înregistrat şi ele cum doamna sustrăgea de pe rafturi mai multe produse.

După ce a trecut de casa de marcat fără să arate că ar avea ceva de plătit, suceveanca a fost oprită de agenţii de pază care au găsit ascunse în geanta acesteia şi sub pulover mai multe băuturi alcoolice, produse alimentare şi dulciuri.

Conform IPJ Suceava “chiar dacă prejudiciul a fost recuperat în totalitate, femeii i-au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cauza urmând a fi soluţionată procedural de către lucrătorii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale”.


Intră acum și în grupul de