IPS Calinic mulțumește celor care s-au rugat pentru sănătatea lui, dar și personalului medical din Suceava și Iași


Intră acum și în grupul de

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a mulțumit tuturor celor care s-au rugat pentru sănătatea lui, dar și personalului medical din Suceava și Iași după ce în urmă cu o săptămână a fost transportat de urgență la Iași cu un elicopter SMURD, iar ulterior a suferit o intervenție la Institutul de Boli Cardiovasculare și i-a fost implantat un stimulator cardiac performant.

Potrivit medicilor ieșeni, IPS Calinic a depășit momentele critice prin care a trecut în cursul zilei de luni ca urmare a unei tulburări de conducere atrioventriculare, un bloc atrioventricular total, care a determinat practic apariția unei sincope.

Imediat după ce a ajuns la unitatea medicală ieșeană a fost unor intervenții chirurgicale de implantare a unui simulator cardiac bicameral extrem de performant, care în momentul de față îi asigură protecția pe termen lung,  prognosticul fiind unul foarte bun.

„Ca cel care am fost purtat în rugăciunile dumneavoastră, doresc să vă mulțumesc pentru dragostea arătată prin pomenirea în rugăciune, gândurile de bine și sprijinul oferit, urmând îndemnului Sfântului Apostol Iacov: „Rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. […]  Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica” (Iacov 5, 16, 15).

Recunoștință deosebită doresc să aduc medicilor și întreg personalului medical de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și de la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iași pentru profesionalismul și atenția demonstrate.

Îl rog pe Preamilostivul Dumnezeu, Doctorul cel Mare al nostru, să vă dăruiască ani mulţi și binecuvântați, cu sănătate şi cu mult bine!” , a transmis IPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.


Intră acum și în grupul de