Intră acum și în grupul de
O femeie a murit, luni, într-un incendiu care a cuprins o gospodărie din Brodina.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a declarat că un incendiu a izbucnit, luni, la o gospodărie din comuna Brodina. Spre locul intervenției s-au deplasat pompierii militari și civili, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Gospodăria se afla într-o zonă greu accesibilă autospecialelor de stingere, iar casa de locuit și o anexă ard generalizat.
Până la sosirea pompierilor militari, din locuință a fost extrasă o victimă, femeie, care era carbonizată. Femeia decedată avea vârsta de 66 de ani.
Pompierii au lucrat pentru localizarea și lichidarea incendiului, care punea în pericol restul anexelor gospodărești, dar și alte construcții învecinate.
În incendiu au ars casa și o anexă, corp comun, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut dintr-o sobă metalică.
Pompierii militari și civili au continuat să lucreze pentru lichidarea focarelor ascunse și pentru îndepărtarea elementelor de construcție afectate de foc.
Intră acum și în grupul de