Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, că în luna ianuarie Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare Suceava” se menține pe poziția 5 la traficul internațional, imediat în urma aeroporturilor marilor orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. De asemenea, este în primele 6 la numărul de pasageri pe cursele interne.
El a reamintit că din aprilie se va mări numărul curselor interne pe Tarom în zilele de miercuri, joi și vineri.
„Conducerea Consiliului Județean Suceava caută noi operatori și noi destinații internaționale pentru perioada următoare. Echipa de la aeroport are deja programate, începând de săptămâna viitoare, o serie de întâlniri cu companii care operează zborurile. Suntem interesați să deschidem destinații spre Spania, Franța și Israel”, a spus Flutur.
El a mai declarat că în paralel se continuă lucrările de modernizare a aeroportului, respectiv sistemul de aducere la sol a avioanelor pe timp de ceață ILS, proiectul fiind în derulare la Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).
„Sperăm să fie finalizat cât mai repede”, a precizat Flutur.
El a mai arătat că de asemenea, s-au alocat bani pentru dotarea noilor fluxuri Schengen în aeroport, conform cerințelor internaționale.
Intră acum și în grupul de