Record: Un sucevean a dat de 53 de ori proba teoretică pentru permisul auto


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat, vineri, că va încerca să poarte discuții cu școlile de șoferi din județ pentru creșterea calității în condițiile în care sunt candidați care susțin de peste zece ori probele teoretice și practice din cadrul examenului pentru permisul auto fără să le promoveze.

„Noi încercăm să venim în sprijinul școlilor de șoferi și să insistăm asupra importanței ca viitorii conducători auto să dobândească în timpul cursurilor cunoștințe solide atât practice cât și teoretice. Fără să dau nume, avem persoane care au dat proba teoretică de 53 de ori, iar la proba practică, de două ori a fost respins și de două ori nu s-a prezentat”, a spus Moldovan.

Prefectul a arătat că, potrivit statisticii, multe situații de acest gen au fost semnalate în special la grupa de vârstă 19-44 de ani.

Astfel, un tânăr de 27 de ani a dat proba teoretică de 10 ori, iar proba practică de 12 ori, iar de patru ori nu s-a prezentat.

Un alt exemplu este cu o doamnă de 40 de ani care a fost admisă la proba teoretică, dar la proba practică a fost respinsă de opt ori.

Un alt tânăr de 22 de ani a fost respins de opt ori la proba teoretică, iar un altul de 26 de ani a fost respins la proba teoretică de nouă ori, în timp ce un tânăr de 18 ani a fost respins de 6 ori, iar un tânăr de 19 ani a fost respins de 7 ori la proba teoretică, iar o doamnă de 44 de ani a fost respinsă la proba teoretică de 12 ori.

Prefectul a arătat că fiecare dosar de la proba teoretică are acum trecut și punctajul obținut de candidat întrucât până acum era trecut doar admis/respins.

„Din păcate s-a păstrat coeficientul și pentru mine este inexplicabil când vedem că sunt candidați la proba teoretică ce finalizează examenul cu 0, 1, 2 sau 3 puncte”, a mai declarat Moldovan.

Prefectul de Suceava a anunțat că în perioada următoare se va merge și în teren la școlile de șoferi pentru a avea discuții ca să se găsească soluții pentru îmbunătățirea rezultatelor obținute de candidați.

„Să vedem cum se poate îmbunătăți și care sunt problemele cu care se confruntă dumnealor pentru a crește nivelul calitativ pentru că ne dorim cu toții ca în trafic să ne întâlnim cu participanți la trafic ce au cunoștințe temeinice”, a mai spus Alexandru Moldovan.


Intră acum și în grupul de