DRDP Iași: Au revenit coloanele de TIR-uri spre Siret și odată cu ele și deșeurile aruncate pe marginea drumului


Intră acum și în grupul de

DRDP Iași a solicitat, joi, autorităților responsabile să găsească soluții pentru ca deșeurile provenite de la TIR-urile în staționare de pe DN 2 spre Siret să nu mai fie aruncate pe marginea drumului.

„Au revenit coloanele de TIR-uri pe sectorul DN 2, Bălcăuți – Siret, județul Suceava. Odată cu acestea, au revenit și deșeurile aruncate la voia întâmplării pe marginea drumului”, se arată într-un mesaj al DRDP Iași.

Potrivit sursei citate, formarea cozilor de autotrenuri pe acest sector este cauzată de numărul mare de autovehicule pe sensul de ieșire din țară spre Ucraina.

„Cu acest prilej, DRDP Iași reiterează apelul către instituțiile abilitate și în special către conducătorii auto, în vederea respectării normelor de conduită și de civilizație în trafic”, mai menționează DRDP Iași.

Totodată, drumarii reamintesc șoferilor că drumul nu este tomberon de gunoi!


Intră acum și în grupul de