Intră acum și în grupul de
Dosarele de reconstituire a dreptului de proprietate pentru nu mai putin de 562.000 de hectare de pădure vor fi reanalizate de Comisia de cercetare a abuzurilor din Camera Deputaţilor deoarece există o serie de suspiciuni legate de modul în care suprafeţele au fost retrocedate.
Preşedintele Comisiei de cercetare a abuzurilor din Camera Deputaţilor, deputatul PSD de Suceava Ioan Stan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului, că la comisie a fost primită o sesizare a conducerii Regiei Naţionale a Pădurilor, privind reconstituiri ilegale a dreptului de proprietate pe suprafeţe de pădure.
Parlamentarul sucevean a anunţat că a cerut Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor aprobarea pentru constituirea unei subcomisii care să verifice aceste aspecte, solicitarea fiind aprobată, dar respinsă ulterior în plenul acestei camere de parlamentarii PDL şi UDMR. „PDL şi UDMR au votat împotrivă. Ori protejează faptele, ori sunt făptuitori”, a mai spus Ioan Stan care a adăugat că, în lipsa acestui aviz, comisia a stabilit să constituie o subcomisie formată din cinci deputaţi care să folosească logistica acestei comisii şi să înceapă verificarea sesizării.
Ioan Stan a mai menţionat că această cercetare este necesară întrucât există riscul ca pădurile care au fost transferate ilegal în proprietatea unor persoane să fie doborâte. „La Gura Humorului, acum doi ani a fost pusă la pământ într-o zi o întreagă pădure”, a reamintit audienţei deputatul PSD.