CJ Suceava nu are bani de confinanțare pentru centura Gura Humorului din cauza valorii foarte mari și transferă continuarea proiectului Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere


Intră acum și în grupul de

Consiliul Județean Suceava va modifica acordul încheiat în 2021 cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) care prevedea realizarea proiectului „Varianta de ocolire Gura Humorului” întrucât nu are de unde plăti cofinanțarea de 2 la sută din valoarea proiectului care va fi finanțat prin Programul Transport 2021-2027 din cauza valorii foarte mari a investiției.

În acest sens, în ședința de miercuri a Consiliului Județean Suceava va fi aprobat un proiect de hotărâre prin care, la protocolul încheiat de CJ Suceava cu CNAIR privind realizarea acestui proiect va fi inclus un nou act adițional potrivit căruia acordul de parteneriat se va limita la „elaborare Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investitii << Varianta de ocolire Gura Humorului>>”.

Mai mult, se subliniază că orice referire la „Acordul de parteneriat pentru realizarea obiectivului de investitii „Varianta de ocolire Gura Humorului” va fi interpretată ca fiind făcută la „Acordul de parteneriat încheiat pentru proiectul „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investitii << Varianta de ocolire Gura Humorului>>”.

În referatul de aprobare, inițiatorul proiectului, vicepreședintele CJ Suceava Vasile Tofan arată că între Județul Suceava și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) S.A. s-a încheiat Parteneriatul de implementare nr.92/3200/1204/15.01.2021 pentru realizarea obiectivului de investiții „Varianta de ocolire Gura Humorului”, în scopul implementării acestui proiect în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM.) 2014-2020.

Ulterior, în conformitate cu Hotararea Consiliului Județean Suceava nr.105/2023, s-a încheiat Actul adițional nr.1 la acest Parteneriat de implementare, în vederea modificării sursei de finanțare a proiectului din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 în Programul Transport (PT) 2021-2027.

De asemenea, tot prin acest act adițional, denumirea Parteneriatului de implementare a fost modificată, noua denumire fiind Acord de parteneriat închciat pentru realizarea proiectului „Varianta de ocolire Gura Humorului”.

Tofan mai arată că în prezent Studiul de fezabilitate a fost finalizat, fiind avizat în Consiliile tehnico-economice din cadrul Consiliului Județean Suceava, C.N.A.I.R. S.A., Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe, fiind aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava nr.40/2024 și urmând a fi supus aprobării prin hotărâre de guvern.

El a explicat că la data încheicrii Acordului de parteneriat nr.92/3200/1204/15.01.2021, mecanismul de finanțare a acestui proiect nu era definitivat, nefiind stabilite valorile contribuției partenerilor la valoarea totalā a proiectului, dar că acum Ghidul solicitantului aferent Programului Transport 2021-2027 impune o contribuție proprie a UAT-urilor la finanțarea proiectelor în cuantum de 2%.

„Având în vedere valoarea totală a investiției rezultată din Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Varianta de ocolire Gura Humorului”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava nr.40/2024, UAT Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava se află în imposibilitatea de a susține, în calitate de partener, contribuția proprie aferentă finanțării acestui obiectiv de investiții, impusă prin Ghidul solicitantului aferent Programului Transport 2021-2027, pentru etapele ulterioare elaborării și aprobării studiului de fezabilitate. Motivat de cele menționate mai sus, prin adresa nr. 4852/14.02.2024, Consiliul Județean Suceava a solicitat C.N.A.I.R. S.A. analizarea și aprobarea inițierii demersurilor pentru încheierea unui act adițional la Acordul de parteneriat nr. 92/3200/1204/15.01.2021 pentru operarea modificărilor necesare în ceea ce privește rolurile și responsabilitățile partenerilor în implementarea proiectului. Ca urmare a acestei solicitări a instituției noastre, C.N.A.I.R. S.A. a transmis, prin adresa înregistrată la Consiliul Județean Suceava cu nr. 8442/21.03.2024 propunerea de Act adițional nr. 2 la Acordul de parteneriat. Luând în considerare cele precizate mai sus, este necesară aprobarea încheierii Actului adițional nr.2 la Acordul de parteneriat nr. 92/3200/1204/15.01.2021 încheiat între U.A.T. Județul Suceava și C.N.A.I.R. S.A. pentru realizarea proiectului „Varianta de ocolire Gura Humorului””, mai arată Vasile Tofan.

Reamintim că Ministerul Transporturilor a pus în transparență decizională proiectu de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru centura Gura Humorului.

Investiția, evaluată la 2,7 miliarde de lei, se va derula pe perioada a 30 de luni, din care în primele 6 luni se vor cheltui 700 de milioane de lei, iar în următorii doi ani câte un miliard de lei pe an, sursa de finanțare fiind Programul Transport 2021-2027 și bugetul de stat.

Șoseaua de centură Gura Humorului va avea o lungime de 10,142 km, lăţime platformă: 23,50 m, lățime parte carosabilă: 2×7,00 m și 8 poduri/pasaje/viaducte.


Intră acum și în grupul de