Ora Pământului-Elevii Școlii Gimnaziale nr. 8 Suceava participanți în cea mai mare mobilizare mondială dedicată protejării mediului


Intră acum și în grupul de

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava s-au alăturat celor peste 280 de coruri și ansambluri instrumentale Cantus Mundi care au cântat, sâmbătă seara, alături de familii, prieteni și profesori pentru sănătatea planetei, în spații publice, parcuri, piețe sau în fața instituțiilor din toată țara sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

Sub coordonarea prof. Cojocaru Victorița și prof. Clucinschi Andreea și a directorului, prof. Larionescu Corina, sâmbătă, 23 martie 2024, între orele 20.30 — 21.30  elevii au sărbătorit în curtea școlii – ORA PĂMÂNTULUI, cu prilejul celei mai mari mobilizări voluntare mondiale dedicate protejării mediului – Earth Hour.

Astfel, Școala Gimnazială Nr. 8 din Suceava a răspuns afirmativ și anul acesta la invitația Programului Național Cantus Mundi și a Corului Național „Madrigal-Marin Constantin” de a cânta la lumina lumânărilor împreună cu zeci de mii de copii din toata lumea.

La ora 20.30, aparatele electrice au fost deconectate, lumina a fost stinsă, iar copiii alături de Corul școlii ROGVAIV (coordonat de prof. Simian Ioana), profesori, părinți au cântat timp de o oră pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.

Terenul școlii a fost luminat cu gulguțe din hârtie reciclată realizate de elevi școlii și împreună au dăruit naturii din energia lor.

Pe parcursul manifestării au fost interpretate atât Imnul Eco-Școala 8, dar și cântecele incluse în  broșura Ora Pământului 2024, editată special pentru eveniment, ca în fiecare an, de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.

La a opta ediție Ora Pământului organizată de Programul Național Cantus Mundi, copiii și tinerii, împreună cu dirijorii și coordonatorii zonali ai programului, au fost aplaudați în 83 de localități din România și Republica Moldova. S-au alăturat evenimentului ansamblurile Cantus Mundi din 31 de județe, București și Moldova de peste Prut: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și raionul Fălești (Republica Moldova).

În toată țara, copiii au fost însoțiți de dirijori, profesori, familii și prieteni, care au cântat alături de ei, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”


Intră acum și în grupul de