Intră acum și în grupul de
Liderul organizaţiei judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, consideră că numirea lui Sebastian Lăzăroiu în funcţia de ministru al Muncii este direct legată de viitoarea campanie electorală. Nechifor susţine că odată cu numirea în funcţie, Lăzăroiu va avea acces direct la informaţii şi datele personale ale celor şase milioane de pensionari pe care va încerca să-i manipuleze.
„N-ar mira pe nimeni ca Lăzăroiu să emită în curând pretenţii de prim ministru, în afară de Boc, fiind unul dintre puţinii aghiotanţi care i-ar duce la îndeplinire planul preşedintelui”, susţine preşedintele PSD Suceava.
El crede că explicaţia numirii lui Lăzăroiu la Ministerul Muncii are legătură directă cu campania electorală.
„Cine îşi mai închipuie că preocupările PDL şi ale lui Băsescu au legătură cu economia, cu criza, cu viaţa românilor, se înşeală. Prin urmare, Lăzăroiu va gestiona un minister mamut, cu o grămadă de probleme de rezolvat, dar care deţine informaţii şi date personale despre cei circa şase milioane de pensionari, care votează şi pe care Lăzăroiu va încerca să îi manipuleze într-un mod numai de el ştiut”, mai arată Nechifor.
Reamintim că preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, la propunea premierului, decretul de numire a lui Sebastian Lăzăroiu în funcţia de ministru al Muncii. Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a depus apoi, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Muncii, înlocuindu-l astfel în funcţie pe Ioan Nelu Botiş care a demisionat pe data de 20 aprilie, în contextul scandalului legat de angajarea soţiei sale într-un proiect european. Interimatul la Ministerul Muncii a fost asigurat din 22 aprilie de premierul Emil Boc.