Gheorghe Flutur anunță programul evenimentului Paștele în Bucovina ajuns la a 15-a ediție


Intră acum și în grupul de

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, miercuri, că „Paștele în Bucovina”, un proiect al Consiliului Județean Suceava are deja 15 ani de când este organizat anual și că și în acest an vor fi organizate numeroase evenimente.

„Este un proiect care a făcut ca Bucovina să fie mai cunoscută în special în zona turismului religios. În 2009 reușeam cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților să aducem Sfânta Lumină de la Ierusalim. De atunci am organizat evenimente frumoase și nu numai de Paști”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a precizat că așa cum a organizat de Bunavestire la Fundu Moldovei împreună cu Primăria, Festivalul de cântece religioase, Consiliul Județean Suceava va organiza în 21 aprilie la Ciocănești, Festivalul Ouălor Încondeiate, împreună cu primăria din localitate, iar de Florii, la Moldovița se va organiza tot un festival al ouălor încondeiate.

În Săptămâna Mare vor fi evenimente în mai multe localități care vor fi anunțate printr-o broșură editată de CJ Suceava.

În municipiul Suceava, de Florii, se va organiza un concert de pricesne și cântece religioase în zona centrală a municipiului unde va fi amenajat, împreună cu Primăria Suceava și Târgul de Paște.

Tot în centrul Sucevei, în ziua de Paști, la ora 13:00 va fi organizat evenimentul tradițional „Clopotele Bucovinei” și cântecele de toacă, un concurs al tinerilor care bat toaca, dar și un concurs de ciocnit ouă.

Potrivit lui Flutur, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este în parteneriat cu CJ Suceava și cu binecuvântarea IPS Calinic va fi adusă și în acest an Lumina Sfântă de la Ierusalim, pentru a fi împărțită credincioșilor în noaptea de Paști în bisericile din județ.


Intră acum și în grupul de