Minora de 14 ani violata la Gulia, judetul Suceava

Incidentul a avut loc pe parcursul serii de marti, dar de rusine fata, din localitatea Gulia, judeţul Suceava, a povestit părinţilor ce a păţit de abia joi, când mama minorei a făcut imediat şi plângere la Poliţia oraşului Dolhasca. În urma cercetărilor efectuate de organele abilitate, s-a stabilit că vinovat de faptă se face un consătean de 22 de ani.

Potrivit ofiţerilor din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Suceava, IPJ Suceava, victima de doar 14 ani s-a întâlnit în apropierea unui magazin din centrul satului Gulia cu un tânăr care “a invitat-o să-l însoţească pe o uliţă a satului, întrucât un alt băiat vrea să stea de vorbă cu ea fata acceptând de bună voie”.

Cei doi au mers până la un autoturism parcat pe marginea drumului moment în care tânărul a deschis portiera din spatele maşinii, a împins-o pe minoră în interiorul acesteia, a închis uşa şi a plecat.

Din datele puse la dispoziţie de Biroul relaţii cu presa din cadrul IPJ Suceava, “la volanul autoturismului se afla G.Mirel, care a blocat portierele şi s-a deplasat pe un drum situat în vecinătatea pădurii satului Gulia, după care a oprit autoturismul, a mers pe bancheta din spate unde se afla fata şi a întreținut raporturi sexuale cu minora, după ce în prealabil, a amenințat-o cu acte de violenţă dacă nu se supune”.

În urma examinării medico-legale, s-a concluzionat că minora prezintă „deflorare recentă care poate data de circa 2-3 zile, prezintă tumefacție echimotică şi echimoze care s-au putut produce prin lovire și comprimare cu mijloace contondente”, leziuni care i-au direcţionat pe anchetatori pe linia producerii unui viol cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a condiţiilor producerii evenimentului.