Hotul de lantisoare din municipiul Suceava a fost prins de politisti. AFLA de aici despre cine e vorba


Intră acum și în grupul de

Autorul, o persoană de sex masculin în vârstă de 20 de ani din localitatea Todireşti, judeţul Suceava, a dat ultima lovitură specifică genului său de acţiune pe parcursul zilei de joi, în jurul orelor 10:30. Acesta îşi alegea victimele din rândul persoanelor în etate fără prea mare putere de apărare iar apoi când se afla într-o zonă mai puţin populată smulgea bijuteriile de la gâtul acestora şi dispărea în fugă.

Atunci a fost sesizată şi Poliţia municipiului Suceava că, în timp ce se deplasa pe str. Aleea Nucului din localitate, un tânăr necunoscut i-a smuls de la gât, unei femei de 65 de ani, un lănţişor cu crucifix din aur, prejudiciul fiind de circa 1.000 lei.

„În urma măsurilor întreprinse cu operativitate de polițiști, suspectul de comiterea faptei a fost identificat ca fiind S. Ionuț, de 20 ani din comuna Todireşti, care a recunoscut fapta, iar prejudiciul a fost recuperat de la o casă de amanet şi restituit părţii vătămate”, ne-a declarat insp.princ. Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Cu ocazia extinderii cercetărilor, s-a stabilit că tânărul este suspect si de comiterea infracţiunii de tâlhărie cu același mod de operare, comisă la finele lunii mai asupra unei alte femei de 70 ani, din municipiul Suceava.

În baza materialului probator administrat s-a dispus începerea urmăriri penale față de suspect luându-se măsura reținerii pe timp de 24 ore, fiind prezentat la Judecătoria Suceava, cu propunerea de arestare preventivă.


Intră acum și în grupul de