Flutur: La Spitalul Județean Suceava avem proiecte de peste 64 de milioane de euro. Dr. Calancea: Nu ne oprim aici, continuăm!


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a declarat, marți, că la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava urmează să fie efectuate investiții importante atât în ceea ce privește extinderea unor activități, reabilitarea termică a clădirii, dar și în ceea ce privește dotarea.

Flutur a spus că prin PNRR cu 20 de milioane de euro urmează să se reabiliteze energetic clădirea nouă a SCJU Suceava și că prin această investiție se va schimba total fațada și vor dispărea și aparatele de aer condiționat.

Totodată, în parcarea din fața unității spitalicești se va amenaja un spațiu cu panouri fotovoltaice, a spus președintele CJ Suceava care a menționat că SCJU Suceava are cheltuieli lunare de 45.000 de euro pentru energia electrică, iar cu folosirea energiei electrice produse cu ajutorul panourilor fotovoltaice factura se va reduce la jumătate.

Mai mult, Gheorghe Flutur a spus că pentru încălzire, SCJU Suceava are facturi lunare de 90.000 de euro, dar va fi montată o centrală termică pe gaz cu cogenerare, ceea ce va reduce cheltuielile cu 50 la sută.

În ceea ce privește reducerea riscului la infecțiile intraspitalicești va fi implementat un proiect de 3,4 milioane de euro prin PNRR, iar alți 1,2 milioane de euro vor fi investiți în amenajarea unui ATI pentru nou-născuți și 80.000 de euro vor fi pentru un cabinet de planning familial.

Pentru digitalizarea serviciilor din spital se vor aloca aproape un milion de euro.

Prin Programul Operațional Transfrontalier România-Ucraina la SCJU Suceava a fost adusă o ambulanță nouă, un scintigraf în valoare de peste 460.000 de euro.

Alte proiecte transfrontaliere, pe noua sesiune Interreg, sunt în evaluare, respectiv un proiect de 2 milioane de euro pentru secția de Psihiatrie din Burdujeni a SCJU Suceava, alți 500.000 de euro pentru achiziția unui mamograf, dar și 1,2 milioane de euro pentru angiografe, ecografe, sisteme pentru depistarea radiațiilor ionizante, în timp ce pentru focalizare neurochirurgicală pentru copii-1,3 milioane de euro și tot 1,3 milioane de euro pentru aparatură de sterilizare, iar pentru depistare diagnostic oncologic timpuriu 1,7 milioane de euro.

Un alt proiect transfrontalier pe programul România-Ucraina-Slovacia-Ungaria se referă la achiziția de roboți pentru recuperare medicală și aparatură pentru electroterapie cu 1,1 milioane de euro, dar și fonduri pentru prevenirea răspândirii virusurilor, respectiv un dispozitiv mobil de radiologie și kit-uri de detecție a virusurilor.

Gheorghe Flutur a spus că SCJU Suceava are proiecte de 33 de milioane de euro și a felicitat echipa managerială care este campioană la acest gen de aplicații.

El a arătat că la aceste proiecte se adaugă și cele promovate de CJ Suceava, respectiv pasajul subteran dintre cele două zone ale SCJU Suceava care este la CNI și costă circa 10 milioane de euro, iar supraînălțarea UPU Suceava pentru realizarea unei secții politraumă costă 6,5 milioane de euro. Totodată, urmează extinderea ATI și o zonă pentru pacienți cu arsuri, va costa 3,5 milioane de euro, iar alte două milioane de euro sunt pentru amenajarea unei cantine și mutarea personalului TESA.

„Vorbim de proiecte în momentul de față de peste 64 de milioane de euro”, a spus Flutur care a arătat că mai sunt pe masa Guvernului României proiecte de 180 de milioane de euro pentru Spitalul de Copii și Spitalul de Boli infecțioase.

„La Suceava, pe spațiul acesta va fi un orășel medical, cu investiții enorm de mari”, a mai declarat președintele CJ Suceava.

Managerul SCJU Suceava, dr. Alexandru Calancea, a spus că se văd roadele activității și a menționat că fiecare proiect depus a fost pentru creșterea actului medical și pentru îmbunătățirea îngrijirii medicale a pacienților, pentru creșterea siguranței și confortului pacienților, aparținătorilor și angajaților.

„După pandemie lucrurile au mers într-o direcție foarte bună. Nu ne oprim aici. Continuăm. Batem la ușa CJ Suceava. Suntem cu foarte multe proiecte și propuneri pe masă”, a spus dr. Calancea.

El a spus că deși nu are în denumire sintagma „regional”, SCJU Suceava este un spital care se adresează regiunii și discută de la egal la egal cu centrele universitare.

„Îmi doresc ca lucrurile să meargă în aceeași direcție și spitalul va performa din toate punctele de vedere”, a mai spus dr. Calancea.


Intră acum și în grupul de