Intră acum și în grupul de
Incidentul s-a petrecut pe parcursul serii de duminică când victima a ales să meargă la o discotecă de pe raza localităţii Satu-Mare. După mai multe ore de petrecere, pe la 02:00 dimineaţa omul a fost implicat într-un scandal, izbucnit spontan, între el şi un tânăr de 18 ani din localitate.
Conform datelor obţinute din partea Biroului de presă al IPJ Suceava, după agresiune, bărbatul a plecat la domiciliu, iar în jurul orei 04.00, văzând că se simte rău a apelat SNUAU 112, solicitând intervenția unei ambulanțe.
Transportat la cea mai apropiată unitate medicală, victima a fost internată la Spitalul muncipal Rădăuți, iar câteva ore mai târziu, a fost transferat la Spitalul Județean Suceava. Între timp, au fost anunţaţi şi poliţiştii care au întocmit dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de vătămare corporală, iar în funcţie de zilele de îngrijiri medicale acordate se va dispune procedural.