FOTO//Motociclist rănit pe DN 2 la Bunești într-un accident. Circulația a fost blocată temporar pe ambele sensuri


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă s-a produs, sâmbătă după amiaza, pe raza localității Bunești.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, la fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

Echipajul SMURD l-a preluat pe motociclist și îi acordă primele îngrijiri medicale.

În urma impactului a rezultat rănirea motociclistului.

Motociclistul, cu politraumatism, dar conștient și cooperant, va fi transportat la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, autovehiculele fiind direcționate pe o rută ocolitoare.


Intră acum și în grupul de