Acasă Actualitate S-a saturat de viata si s-a aruncat in apele raului Suceava

S-a saturat de viata si s-a aruncat in apele raului Suceava


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 48 de ani din judeţul Suceava a ales să pună capăt socotelilor cu viaţa aruncându-se în apele râului Suceava.

Corpul fără viaţă al acestuia a fost găsit după mai bine de două zile de la sinucidere, în zona Iulius Mall, pe raza municipiului reşedinţă de judeţ, după ce o persoană de sex feminin a văzut cadavrul bărbatului purtat de ape în aval de podul de peste râul Suceava, pe partea dreaptă a cursului apei, la o distanţă de circa 2 – 3 metri de mal.



Imediat, aceasta a sunat la 112, la faţa locului fiind trimis un echipaj al Detaşamentului de pompieri Suceava care a intervenit pentru recuperarea cadavrului.

Conform autorităţilor “la examinarea sumară în buzunarul pantalonilor a fost găsit actul de identitate, stabilindu-se astfel identitatea victimei, respectiv S. Paul, de 48 ani, din comuna Verești. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență şi pare a fi în apă de aproximativ două zile iar corpul fără viaţă fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava, pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzei decesului”.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version