Intră acum și în grupul de
Municipalitatea suceveană va cheltui aproape un milliard de lei vechi în încercarea de a fluidiza traficul rutier prin cartierul Iţcani.
Iniţial, se avea în vedere relizarea unei semaforizări la intersecţia care vine dinspre Mitoc, dar din discuţiile purtate cu conducerea Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Suceava s-a renunţat la idee din cauza posibilităţii formării unei coloane de maşini care să ajungă până pe pasarela de la Iţcani, iar legislaţia nu permite staţionarea autovehiculelor pe pasarele sau poduri.
“Din discuţiile repetate avute cu cei de la Poliţia Rutieră, s-a ajuns la această soluţie, iar în cel mai scurt timp posibil, vor fi montate şi semafoarele în vederea fluidizării traficului rutier pe arterele principale de circulaţie având în vedere că există şi o asociere pe linie de turism între municipiul Suceava şi Mitocu Dragomirnei”, a declarat Ion Lungu.
Asocierea vizează atât Mănăstirea Dragomirna cât şi proiectul de realizare a unei baze sportive care cuprinde şi un teren de golf pe raza localităţii Mitocu Dragomirnei.