Intră acum și în grupul de
La sosirea militarilor, ardea interiorul bucătăriei casei de locuit formată din parter şi mansardă, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, existând pericolul de propagare la întreaga clădire şi o casă aflată în imediata apropiere.
Incendiul a fost lichidat în scurt timp, arzând doar obiectele de mobilier din bucătărie şi un frigider.
Din primele cercetări efectuate de pompieri la faţa locului, s-a stabilit că proprietarul imobilului, în vârstă de 85 de ani, a schimbat butelia ce o folosea la maşina de gătit şi, după ce a racordat greşit furtunul, a vrut să verifice cu flacără de la chibrit dacă aceasta prezintă scăpări de gaze.
În urma acestei manevre, bătrânul a suferit arsuri de gradul II la membrul superior drept şi a fost asistat medical de către paramedicii pompieri de pe ambulanţa SMURD, dar a refuzat transportul la spital.