Tanar din Vicovu de Sus, lovit si talharit de doi consateni pentru ca le-a zgariat masina (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Pentru că s-a dovedit a fi un conducător auto mai puţin priceput, un tânăr de 26 de ani din localitatea Vicovu de Sus a fost şi bătut şi tâlhărit de două persoane de 31 şi respectiv 40 de ani din aceeaşi localitate.

Incidentul a avut loc pe parcursul dimineţii de luni în parcarea unui club din oraş. Conform cercetărilor efectuate de către poliţişti, în jurul orelor 04:00 victima a plecat din club, iar în parcarea acestuia a executat mai multe manevre cu autoturismul proprietate. Pentru că nu este un şofer prea talentat, bărbatul a atins la un moment dat unul dintre autoturismule aflate în parcare.

In urma incidentului, proprietarul maşinii zgâriate, ajutat şi de fratele său, i-a cerut victimei suma de 200 de lei pentru reparaţiile avariilor suferite. Tânărul nu a avut de unde să plătească, dar s-a angajat să-i achite în cursul zilei respective.

Pentru a se asigura că va face acest lucru, agresorii i-au smuls tânărului ochelarii de vedere pe care îi purta şi un telefon mobil. În acel moment, s-a iscat şi scandalul.

Conform declaraţiilor primite din partea insp. Bogdana Crăciun din cadrul IPJ Suceava, „poliţiştii au identificat suspecţii de comiterea faptei şi desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi lovire sau alte violenţe”.


Intră acum și în grupul de