Linia ferata Suceava-Cacica a fost redeschisa. Flutur: “Nici un efort nu este prea mare cand vezi bucuria oamenilor” (VIDEO)

Începând de vineri, sunetul prelung de atenţionare al locomotivelor se aude din nou pe ruta feroviară ce face legătura între gara Suceava Nord şi Cacica.

După un an de inactivitate, traseul a fost redat traficului feroviar şi, chiar din prima zi de reluare a traficului, s-a bucurat de un interes deosebit în rândul oamenilor.

Printre primii călători s-a numărat şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a ţinut să vadă cu ochii lui reacţiile oamenilor în momentul în care vor avea posibilitatea să meargă din nou cu trenul, iar concluzia a fost că “nici un efort nu ţi se mai pare prea mare atunci când vezi bucuria oamenilor”, după cum a declarat chiar domnia sa.

Ruta feroviară Suceava – Cacica a fost închisă la mijlocul anului trecut, după ce inundaţiile abătute asupra judeţului nostru au rupt pur şi simplu calea ferată pe două porţiuni importante în localităţile Dărmăneşti şi Soloneţ.

“Era un fel de obsesie dacă vreţi să-i spunem aşa, că această linie de cale ferată nu este funcţională şi nu pot decât să mă bucur acum când o văd din nou redată în circulaţia feroviară, o linie importantă care face legătura de siguranţă mai ales atunci când este blocat tunelul rutier de la Stroieşti din cauza înzăpezirilor şi nu numai”, a declarat Gheorghe Flutur.

Pentru reintrarea în funcţiune a liniei ferate, au fost alocate de la Guvern circa 20 de miliarde de lei vechi lucrările efective de reparare a pagubelor produse de inundaţii derulându-se într-un timp record doar pe parcursul acestui an.

Chiar dacă în cele două zone unde au fost efectuate intervenţiile încă sunt restricţii de viteză de 10km/h, linia de cale ferată Suceava – Cacica, construită chiar de austrieci, asigură atât transportul de persoane cât şi de marfă, conducerea administraţiei publice judeţene având dorinţa de a fi transformată şi în linie turistică alături de relaţia Vama – Frumosu – Vatra Moldoviţei – Moldoviţa, în cel mai scurt timp.

“Nimic în viaţă poate că nu este întâmplător”, a mai declarat în timpul călătoriei cu trenul preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, amintindu-şi că “aceasta este linia ferată pe care eu am văzut prima dată un tren, mai exact în Halta Soloneţ de unde am pornit în prima mea călătorie cu o garnitură CF”.