Intră acum și în grupul de
Potrivit IPJ Suceava, la faţa locului, s-a deplasat imediat o echipă operativă, persoana găsită decedată pe malul râului Moldovița fiind identificată ca fiind C. Ioan, de 65 ani, din localitate. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, cel în cauză a plecat de acasă, duminică dimineață, în jurul orei 08.00, singur, cu intenția de a merge la cules de ciuperci în pădure.
Din verificări, a rezultat că victima, în timp ce traversa o punte suspendată peste râul Moldovița, în împrejurări necunoscute, a căzut de pe aceasta pe malul râului acoperit cu pietriș de la o înălțime de circa 4,80 m, decedând. “În urma examinării sumare a cadavrului, s-a stabilit că acesta prezenta la suprafața cutiei cranienei şi ochiul stâng plăgi deschise ușor sângerânde, iar în apropierea locului unde a fost găsit cadavrul au fost identificate pe pietriș urme de culoare brun-roșcată”, arată IPJ Suceava.
Pentru stabilirea cauzei decesului, cadavrul a fost depus la morga Spitalului Câmpulung Moldovenesc, în vederea efectuării necropsiei, urmând ca în funcţie de rezultatul acesteia să fie luate măsurile legale ce se impun.