Gest inexplicabil al unui angajat al Pomicolei Falticeni

Unul dintre paznicii Staţiunii Pomicole Fălticeni a avut parte de o descoperire macabră, joi dimineaţă, în jurul orelor 06:00, când a venit la muncă.

În interiorul livezilor, maşina unui coleg de-al său, în vârstă de 48 de ani, din municipiul Fălticeni, era incendiată, iar corpul bărbatului atârna la câţiva metri mai departe, spânzurat într-un copac.

Îngrozit de imaginea văzută, paznicul a sunat la 112, chemând în ajutor organele abilitate. Conform datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, “imediat la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a găsit autoturismul menţionat ars în totalitate, într-un loc izolat, la distanţa de 500 metri de poarta de acces, iar la circa 600 metri de acesta, a fost găsit cadavrul bărbatului”.

În urma examinării exterioare a cadavrului, nu au fost găsite alte urme de violenţă poliţiştii mergând pe ideea unui gest sinucigaş, dar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor condiţiilor care au dus la producerea incidentului şi după efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii se va dispune procedural, mai informează IPJ Suceava.