Gradinita din Vicovu de Jos, distrusa de inundatii, a fost refacuta in totalitate


Intră acum și în grupul de

Grădiniţa nr. 1 din Vicovu de Jos, unde urmează să înveţe 90 de copii, a fost inaugurată, joi, în prezenţa şefului administraţiei judeţene sucevene, Gheorghe Flutur. Preşedintele CJ Suceava a vizitat sălile de curs şi celelalte facilităţi ale unităţii preşcolare reconstruită în totalitate, după ce vechiul imobil a fost distrus de inundaţii. Prima sală în care a intrat era cea a grupei „Fluturaşii”, iar când i s-a atras atenţia asupra numelui grupei preşedintele CJ a glumit spunând că era de mult în această grupă. Următoarea sală în care a intrat era cea a grupei „Albinuţelor”.

Preşedintele CJ Suceava a declarat ulterior în faţa mai multor locuitori care au participat la inaugurarea acestei grădiniţe, că în ultimii ani s-au făcut mai multe investiţii importante în localităţile de pe valea Sucevei, inclusiv regularizarea pârâului Remezău care a produs pagube importante în Vicovu de Jos la inundaţii. „Putem vorbi de o modernizare profundă în localităţile de pe valea Sucevei”, a spus Flutur care a subliniat că în aceste localităţi s-au făcut investiţii cu fonduri europene substanţiale în aducţiuni de apă-canal şi în drumuri ceea ce reprezintă „abc-ul civilizaţiei”.

Preşedintele CJ Suceava a arătat că la Vicovu de Jos se face o investiţie importantă de 2,5 milioane de euro pentru reţele de apă şi canal pe o lungime de 18 kilometri ce deservesc două mii de locuinţe şi că lucrări similare se fac în comunele Ulma, Brodina, Straja sau Bilca.


Intră acum și în grupul de