Sahistii suceveni si-au dat intalnire la „Cupa Toamnei la Sah”, editia 2011


Intră acum și în grupul de

Alexandria Librării şi Shopping City Suceava organizează zilele acestea „Cupa Toamnei la Şah”. Potrivit directorului de marketing al Alexandria Librării Suceava, Cezar Căilean, competiţia se află la ediţia a III-a şi reprezintă o altă modalitate prin care se încearcă stimularea gândirii logice, pentru că şahul este sportul minţii.

Reprezentantul uneia dintre cele mai importante reţele de librării din ţară a ţinut să justifice şi prezenţa tablei de şah cu piese de dimensiuni considerabile în faţa librăriei din Shopping City Suceava. „În cursul anului, copiii şi nu numai vin şi se pregătesc, joacă şah, iar în lunile septembrie-octombrie, de obicei, se organizează acest concurs”.

Căilean a mai precizat că înscrierile la ediţia 2011 a „Cupei Toamnei la Şah” s-au putut face până miercuri, 7 septembrie, competiţia fiind adresată copiilor cu vârste cuprinse între 7-15 ani, iar în perioada 8-10 septembrie 2011 are loc concursul propriu-zis.

În ceea ce priveşte premiile puse la bătaie, acestea constau în cărţi şi auxiliare şcolare. „Premii în cărţi pentru că noi avem un crez puternic: << Dacă nu citeşti la timp, înţelegi prea târziu >>”, a ţinut să sublinieze directorul de marketing al Alexandria Librării.


Intră acum și în grupul de