Intră acum și în grupul de
Solicitat să comenteze, într-o conferinţă de presă, despre situaţia celor 35 de poliţişti de frontieră suceveni care vor fi disponibilizaţi în condiţiile în care 42 de poliţişti de frontieră ce sunt judecaţi în cazul mitei din Vama Siret care nu pot fi disponibilizaţi, ministrul de Interne a spus că acest tip de situaţii sunt în fiecare judeţ. „E vorba de Statutul poliţistului care, atunci când a fost gândit, când a fost implementat, cei care l-au aşezat în pagină s-au gândit să-i apere pe poliţişti. Din punctul meu de vedere era un statut incomplet care, în acest moment, s-a adeverit că, pe de o parte îi ajută, dar pe altă parte îi încurcă pe poliţişti”, a spus Igaş.
El a arătat că până la adoptarea noului Statut al poliţistului este obligat să respecte legislaţia care este în vigoare.