Furau conducte metalice cu ajutorul excavatorului

Pe parcursul zilei de joi, cadrele Secţiei de Poliţie Rurală nr.8 Mitocu Dragomirnei au fost nevoiţi să constate că furtul de ţevi metalice nu se mai face din depozite sau diferite locuri de depozitare a acestora, ci direct din pământ indiferent de adâncimea la care se află acestea.

“Descoperirea” a avut loc după o sesizare telefonică primită de poliţişti joi după-amiază, în jurul orelor 14:30, “despre faptul că mai multe persoane sapă cu un buldoexcavator un șanț în zona numită „Vâlcele”, pentru a scoate o țeavă metalică ce intră în componența sistemului de irigații aparținând unei societăţi comerciale din Suceava”, după cum ne-a comunicat Biroul de presă al IPJ.

Cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că locul unde se reclamă furtul, este în satul Hânțești, pe terenul proprietate a două persoane din judeţ, la faţa locului fiind identificaţi patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, din comuna Hânţeşti şi un tânăr de 17 ani din localitatea Salcea.

Aceştia lucrau de zor pe terenul în cauză, organele de ordine găsind săpat cu ajutorul unui buldoexcavator “un șanț, lung de circa 8 metri şi adânc de alţi 3 m, pe fundul căreia a fost identificată o țeavă metalică din sistemul de irigații, lungă de circa 6 m cu diametrul de 1,20 m, iar la circa 20 de m de primul şanţ, a fost găsită scoasă o altă conductă metalică de 6 m cu diametrul de 1,20 m”.

Valoarea prejudiciului urmează a fi stabilită de unitatea care administrează sistemul de irigații iar cercetările sunt continuate de cadrele Secției de Poliție Rurală nr.8 Mitocu Dragomirnei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”.