Injunghiat in piept pentru ca a refuzat sa-i dea o tigara. Vezi aici cum s-au petrecut lucrurile

Un tânăr de 24 de ani din oraşul Ianca, judeţul Brăila, se află în stare gravă în Spitalul Judeţean Suceava, după ce a fost înjunghiat de un tânăr din Fălticeni, pentru că nu a vrut să-i dea o ţigară.

Conform cercetărilor efectuate de poliţişti, băiatul se afla împreună cu prietena sa de 22 de ani din Fălticeni şi o colegă de-a ei de aceeaşi vârstă într-un parc din localitate, stând pe o bancă. La un moment dat pe lângă aceştia a trecut autorul agresiunii, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice care le-a cerut o ţigară. Pentru că a fost refuzat acesta a început să-i înjure pe cei trei şi să-i ameninţe plecând din parc.

După aproximativ 20 de minute acesta s-a întors însă cu un cuţit cu care, fără a spune ceva, a tăbărât asupra victimei creându-i leziuni grave. „Despre cele întâmplate s-a sesizat agentul de poliţie locală aflat în paza Primăriei municipiului Fălticeni, care a intervenit și a anunţat poliția, patrula de siguranţă publică conducându-l la sediu pe agresor și stabilind că acesta este A.Florin, de 21 ani, localnic, cunoscut cu antecedente penale”, ni s-a comunicat din partea Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava.

Plin de sânge, tânărul atacat a fost transportată la Triajul Spitalului municipal Fălticeni, iar de aici a fost transferat de urgenţă la UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, A.Florin fiind reţinut pentru 24 ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.