Intră acum și în grupul de
Sâmbătă noapte lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală nr.12 Preuteşti au fost sesizaţi de către o persoană din localitate, în vârstă de 30 ani, cu privire la faptul că a fost victima unei tâlhării ce a avut loc pe raza comunei.
Cercetările efectuate au stabilit că pe parcursul serii, victima a venit cu un atelaj hipo în comuna Hârtop fiind însoţit de un tânăr din localitate căruia i-a dat telefonul mobil pentru a asculta muzică. În localitate s-au oprit la un magazin unde au consumat băuturi alcoolice, iar după aceasta bărbatul a mers în vizită la locuinţa sorei sale.
Acasă la aceasta, victima şi-a amintit că telefonul mobil a rămas la persoana împreună cu care a venit cu faetonul şi a trimis pe un nepot minor să-l caute pentru a-i înapoia telefonul. Tânărul acuzat a negat că telefonul ar fi asupra sa, fapt pentru care la acel magazin s-a deplasat și sora victimei, persoană care a primit acelaşi răspuns.
La scurt timp însă, în curtea magazinului a intrat bărbatul păgubit având asupra sa un topor, moment în care proprietarul magazinului l-a atenţionat verbal să nu intre cu toporul acolo şi imediat după aceasta a avut loc o altercaţie în drum.
La bătaie, lângă victimă şi cel invinuit, au sărit şi alţi doi localnici, consumatori în magazin. Pe timpul cercetărilor, victima a recunoscut că avea asupra sa toporul luat din căruţă dar a motivat că doar „l-a protejat pentru a nu fi sustras de alte persoane”.
Având în vedere că victima prezenta leziuni corporale, s-a solicitat intervenţia unei ambulanţe, care l-a transportat pe bărbat la spital, unde a fost internat sub supraveghere medicală la Secţia Chirurgie iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe şi abuz de încredere.