Intră acum și în grupul de
Pe de altă parte, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că această problemă trebuie tratată constructiv şi a subliniat că Suceava are nevoie de investiţii şi de infrastructură civilizată. El a arătat că statul de drept trebuie să funcţioneze şi că din cauza „demagogiei politice” de şase luni nu s-a lucrat la şoseaua de centură şi i-a cerut lui Milici să explice locuitorilor municipiului Suceava de ce nu se poate finaliza lucrarea.
Prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a solicitat, miercuri, locuitorilor comunei Şcheia, să nu continue blocarea lucrărilor la şoseaua de centură a municipiului Suceava arătând că aceasta este o investiţie importantă pentru întreaga zonă şi i-a atenţionat că altfel riscă să fie cercetaţi penal. Popescu a declarat că, în prezent, tot culoarul şoselei de centură este expropriat şi aparţine statului român, iar foştii proprietari vor primi notificări din partea firmei de avocatură care se ocupă de exproprieri.
Câteva zeci de localnici din comuna Şcheia au protestat, joi, pe şantierul şoselei de centură a Sucevei nemulţumiţi de valoarea despăgubirilor pentru exproprieri încercând să oprească lucrările constructorului, dar au fost îndepărtaţi de jandarmi.
Firma care construieşte şoseaua de centură a municipiului Suceava a început, joi dimineaţa, lucrările la tronsonul pentru care s-au făcut recent exproprieri, iar câteva zeci de foşti proprietari de teren care sunt nemulţumiţi de valoarea despăgubirilor au protestat şi au încercat să blocheze constructorul, dar au fost îndepărtaţi cu sprijinul jandarmilor.