Edilul-sef al Sucevei ii trage de urechi pe angajatii din subordine (VIDEO)

Comandament cu scantei, pe parcursul zilei de marţi, la sediul Primariei municipiului reşedinţă de judeţ. Primarul Ion Lungu i-a tras de urechi, în faţa reprezentanţilor contructorilor, chiar pe angajaţii din subordinea sa pentru neimplicare în derularea proiectelor privind refacerea infrastructurii din Suceava.

Dacă până acum cei certaţi erau societăţile care se ocupau de derularea lucrărilor, acum a venit şi rândul angajaţilor din direcţiile de specialitate ale municipalităţii care preferă să stea la căldură în birouri decât să fie prezenţi pe şantiere, acolo unde ar trebui.

„Nu se poate astfel. La faţa locului, pe fiecare şantier, trebuie să fie prezent mereu un om de la Primărie pentru operativitate. Apar blocaje, se comunică imediat, iar eu vorbesc la gaz, la electricitate, unde e nevoie, pentru că birocraţia este mare la aceste două societăţi care s-au privatizat şi de multe ori e greu de comunicat, trebuie vorbit direct la vârf”, a declarat primarul oraşului, Ion Lungu.

El a solicitat expres ca până la finele lunii octombrie sau cât mai permite vremea să se deruleze lucrări de refacere a infrastructurii, pe fiecare stradă aflată în reabilitare, să vadă prezent câte un reprezentant al administraţiei publice locale „pentru că nu mai acceptă scuze”.