Acasă Actualitate Sucevenii, buni platnici la taxe si impozite locale in 2011

Sucevenii, buni platnici la taxe si impozite locale in 2011


Intră acum și în grupul de

Gradul de încasare a taxelor şi impozitelor de la populaţie este mai mare faţă de anul trecut, a apreciat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu, care a mulţumit sucevenilor pentru că au înţeles că trebuie să-şi achite obligaţiile locale.

Edilul-şef a spus într-o conferinţă de presă că execuţia bugetară la 30 septembrie este de 70,63 la sută, fiind la fel cu cea de anul trecut şi a menţionat că veniturile municipalităţii au crescut cu 2,2 milioane de lei, creşterea faţă de 2010 fiind de 2 la sută.



El a arătat că, în schimb, veniturile din cote defalcate de TVA au scăzut în 2011 faţă de 2010 cu 3,5 milioane de lei, adăugând că această situaţie a fost determinată de faptul că s-a încasat mai puţin din TVA.

Întrebat cum explică scăderea încasărilor din TVA în condiţiile în care această taxă a fost majorată cu 5 la sută la mijlocul anului trecut, primarul Ion Lungu a evitat să răspundă, menţionând că nu face analize macroeconomice. Şi în 2010, încasările municipiului Suceava din cote defalcate de TVA au fost mai mici faţă de anul 2009.

Primarul Sucevei a mai anunţat că pentru 2012, municipalitatea va menţine acelaşi taxe şi impozite locale, dar că va fi reanalizată zonarea în condiţiile în care în ultimii ani s-au făcut investiţii în modernizarea şi extinderea infrastructurii rutiere şi de utilităţi.

El a estimat că 60 la sută din clădirile incluse în prezent în zona B vor fi incluse în zona A, 40 la sută din cele aflate în zona C vor intra în zona B de impozitare şi 50 la sută din cele aflate în zona D vor intra în zona C. „Este vorba de echitate între contribuabili. Nu se poate ca proprietarul unei garsoniere din centrul oraşului să plătească la fel ca proprietarul unei vile dintr-o zonă care are toate facilităţile, dar nu e în centru”, a spus Lungu.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version