Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin apel la 112, marți seara la ora 20:02 cu privire la o agresiune care a avut loc în municipiul Suceava, în zona Calea Unirii, lângă blocul 40A.

Conform informațiilor furnizate de apelant, un bărbat a fost agresat în circumstanțe ce urmează a fi clarificate. La fața locului s-au deplasat mai multe patrule ale Poliției Municipiului Suceava.
În incinta unui magazin din apropiere, polițiștii au identificat un bărbat care prezenta o plagă superficială la nivelul omoplatului. Acesta a declarat că a fost victima unei agresiuni survenite în urma unui conflict între fratele său și o altă persoană.
Motivul conflictului a fost acela că fratele persoanei agresate ar fi încercat să vorbească cu prietena agresorului , iar acesta din urmă l-a invitat să vorbească stabilind ca loc de întâlnire parcul din zona străzii Calea Unirii din Suceava.
Astfel, bărbatul respectiv a mers cu fratele său în parcul indicat, unde celălalt a venit însoțit de câțiva prieteni.
Discuțiile contradictorii au escaladat, culminând cu agresarea victimei. Ulterior, persoanele implicate au părăsit locul incidentului.
Un echipaj medical s-a deplasat la fața locului, însă nu a fost necesară internarea victimei.
Poliția continuă cercetările în acest caz pentru clarificarea împrejurărilor și identificarea tuturor celor implicați.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.
Ancheta este în desfășurare, fiind coordonată de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava.





