A bagat cutitul in doi consateni pentru ca… era beat


Intră acum și în grupul de

Doi bărbaţi din comuna Slatina, judeţul Suceava, au ajuns la spital după ce au fost înjunghiaţi de un consătean aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

Totul a avut loc luni după-amiază în faţa unui magazin de pe raza comunei pe când cele două victime, una în vârstă de 28 de ani iar cealaltă de 25 de ani, stăteau liniştite de vorbă. La un moment dat de ei s-a apropiat un alt tânăr de 28 de ani din aceeaşi localitate care „fiind în stare de ebrietate şi fără motiv, a scos un cuțit din buzunarul din spate al pantalonului cu care l-a înjunghiat în spatele coapsei stângi al piciorului pe unul dintre consăteni care a început să strige că a fost tăiat”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.

Cealaltă victimă a sărit în ajutorul prietenului său, însă a fost tăiat şi el în zona spatelui până să reuşească să îl deposedeze de cuțit pe agresor. Imediat după incident, cuţitarul a plecat de la fața locului, fiind luat de către fratele său.

Cei doi tinei răniţi au fost transportaţi la spital unde au primit îngrijiri medicale, stabilindu-li-se diagnosticul de „plagă tăiată profundă, față posterioară coapsă stângă” pentru unul dintre ei, care de altfel a rămas internat, și „plagă înjunghiată profundă nepenetrantă regiune lombară stânga”, pentru celălalt.

În cauză s-a întocmit dosar penal ce urmează a fi soluționat procedural de către poliţiştii Secţiei Rurale Nr.7 Mălini.


Intră acum și în grupul de