Acasă Actualitate Vasile Ilie: „Proiectele de promovare a Bucovinei isi ating scopul”

Vasile Ilie: „Proiectele de promovare a Bucovinei isi ating scopul”


Intră acum și în grupul de

Bucovina a devenit o destinaţie de top a României ceea ce este confirmat, de la an la an, prin creşterea numărului de turişti care aleg această zonă a ţării pentru a-şi petrece vacanţele, susţine vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Vasile Ilie. El consideră că creşterea numărului de turişti în luna august 2011 confirmată oficial de Direcţia Judeţeană de Statistică dovedeşte succesul programului „Pelerin în Bucovina” promovat de CJ Suceava, program care s-a derulat în cursul lunii august. „Proiectele de promovare a zonei îşi ating scopul, iar în timp se va observa o creştere substanţială şi constantă a turiştilor care vin în Bucovina”, a spus Ilie.

Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava a făcut public buletinul statistic pentru luna august în care se arată că numărul total al turiştilor veniţi în judeţ în august 2011 a fost de 32.278 faţă de 25.005 înregistrat în august 2010, creşterea fiind de aproximativ 24 la sută.



Potrivit sursei citate, cele mai mari creşteri s-au înregistrat la pensiunile agroturistice, unde au fost cazaţi în august 2011 un număr de 6.432 turişti, faţă de 3.987 în august 2010, în timp ce la pensiunile turistice numărul de turişti cazaţi în 2011 a fost de 3.281, faţă de august 2010 care a fost de 2.441. La cabane turistice din judeţ s-au cazat în august 2011 un număr de 814 turişti faţă de 422 în august 2010.

La hoteluri s-au cazat în august 2011 un număr de 18.722 de turişti, faţă de 15.556 în luna august 2010, iar la moteluri numărul de turişti cazaţi în acest an în luna august a fost de 577 în timp ce în august 2010 s-au cazat 267 de turişti.

De remarcat este că indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din judeţ a fost în luna august 2011 de 32,2 la sută faţă de 24,6 înregistrat în august 2010.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version