Cinci persoane care fugeau de inchisoare, prinse intr-o singura zi de politistii din judetul Suceava

Poliţiştii din judeţul Suceava au reuşit pe parcursul unei singure zi să identifice şi să reţină nu mai puţin de cinci persoane de sex masculin, care se sustrageau de la efectuarea pedepsei cu închisoarea, în diferite localităţi.

Deciziile privind condamnările au venit din partea instanţelor de judecată care au analizat dosarele întocmite pe numele celor cinci pentru încălcarea legii.

Unul dintre aceştia, în vârstă de 25 de ani, din comuna Adâncata, a fost identificat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, pe raza satului Ilişeşti, împotriva căruia Judecătoria Suceava a emis în lipsă mandatul de arestare preventivă fiind cercetat pentru infracţiunea de furt calificat după ce şi-a însuşit fără drept mai multe utilaje agricole.

Alţi doi tineri, unul de 21 de ani şi celălalt de 20, au fost găsiţi de organele de ordine în oraşele Salcea şi respectiv Gura Humorului, judeţul Suceava, unde se ascundeau pentru a nu executa pedeapsa cu închisoarea după ce au fost găsiţi vinovaţi pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi lovire sau alte violenţe.

Tot în Salcea a fost identificat şi un bărbat de 50 de ani, din localitate, care a fost condamnat la un an de închisoare de Judecătoria Suceava pentru încălcarea Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, ultima persoană reţinută este un bărbat de 37 de ani din comuna Stulpicani care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis la 17.10.2011 de Judecătoria Gura Humorului, fiind condamnat 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de „ocupare fără drept a unei suprafețe din fondul forestier național” și „pășunat în pădurile sau suprafețele de pădure în care acesta este interzis”. Cel în cauză a fost prezentat instanţei, care a confirmat mandatul, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava. Suspectul posedă şi mandatul de arestare preventivă din 30.06.2011, emis în lipsă de Judecătoria Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, pentru fapte similare, în cauză fiind sesizat I.P.J. Buzău.