11 parcuri eoliene vor fi construite in urmatorii doi ani, in judetul Suceava. Vezi aici la cat se ridica investitia (VIDEO)

Un număr de 11 parcuri eoliene vor fi construite în nouă localităţi din judeţul Suceava pe o suprafaţă totală de 4000 de hectare, fiecare parc eolian având între 350 şi 400 de hectare. Anunţul a fost făcut miercuri într-o conferinţă de presă de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a informat că firma cu capital francez Filasa va investi, în următorii doi ani, 780 de milioane de euro în construcţia acestor parcuri.

Potrivit şefului administraţiei judeţene, localităţile sucevene care vor beneficia de aceste parcuri eoliene sunt Ciprian Porumbescu, Horodniceni, Capul Câmpului, Drăgoieşti, Berchişeşti, Moara, Stroieşti, Ilişeşti şi Udeşti.

Flutur a menţionat că puterea totală instalată a acestor parcuri eoliene este de 516 Mw, fiind de zece ori mai mare decât consumul municipiului Suceava, iar investitorul intenţionează să vândă această energie prin Transelectrica. El a mai spus că primăriile localităţilor unde se vor construi aceste centrale eoliene sunt partenere şi vor primi o cotă de 0,3 la sută din profit, dar şi între 20.000 şi 30.000 de euro anual pentru concesiunea terenurilor, în timp ce proprietarii de terenuri care au închiriat terenul pentru instalarea acestor centrale vor primi, în medie, anual, o sută de euro pe hectar. Întreaga investiţie va costa 780 de milioane de euro din care 30 la sută reprezintă costuri de construcţie-montaj, a spus Flutur.

El a menţionat că, în cele 11 parcuri eoliene vor fi instalate 170 de turbine produse de firma Vestas cu putere instalată de 3 Mw fiecare, care vor fi instalate pe stâlpi de 120 de metri înălţime, palele elicelor fiind de 45 de metri.

Preşedintele CJ Suceava a mai adăugat că a fost informat de reprezentanţii firmei Filasa că în 17 noiembrie va fi inaugurată, oficial, începerea investiţiei şi că, până în prezent, au fost investiţi 6 milioane de euro în studii şi proiecte tehnice şi construcţia sediului administrativ. „Lucrările efective încep primăvara viitoare urmând să fie executate în doi ani de zile”, a mai spus Flutur, arătând că potrivit studiilor firmei franceze în localităţile unde vor fi amplasate aceste parcuri eoliene intensitatea vântului este de 6,5-7 metri/secundă, câte 2.800-3.000 de ore pe an