Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) participă la implementarea unui proiect transfrontalier care urmărește promovarea stațiunilor balneare și a resurselor naturale terapeutice din județele Suceava și Satu Mare, precum și din regiunea ucraineană Transcarpatia. Proiectul, intitulat „Giving Water – way towards long-term access to health – LIFE”, beneficiază de un buget total de 386.922,84 de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al USV, în perioada 21-22 octombrie au avut loc acțiuni de documentare în teren în zona Vatra Dornei – Șaru Dornei – Panaci, având ca obiectiv identificarea și analiza centrelor de tratament cu ape minerale, a izvoarelor minerale și a infrastructurii conexe din regiune.
La vizitele de lucru au participat experți, reprezentanți ai autorităților locale, membri ai echipei de implementare a USV, delegați ai Consiliului Județean Satu Mare și ai Asociației IARDI din Ucraina, precum și alți actori relevanți din județele Suceava și Satu Mare și din regiunea Transcarpatia. Participanții au evaluat bazele de tratament, fabricile de îmbuteliere a apei minerale și principalele unități de cazare din zonă.
Datele colectate vor fi analizate de o echipă multidisciplinară formată din medici, specialiști în alimentație și informaticieni, care dezvoltă o bază de date dedicată facilităților medicale și afecțiunilor ce pot fi tratate cu ape minerale, termale și sărate. Informațiile vor fi promovate ulterior printr-o platformă online și printr-un catalog trilingv, în limbile română, engleză și ucraineană, destinat centrelor de tratament și potențialilor beneficiari.
Un moment important al proiectului a fost întâlnirea desfășurată la Primăria Vatra Dornei, unde au fost semnate protocoale de colaborare între comunități locale din județele Suceava și Satu Mare și regiunea Transcarpatia. Demersul vizează consolidarea cooperării transfrontaliere în domeniul medical și al turismului de sănătate.
Coordonatorul proiectului din partea USV, conferențiar dr. ing. Pavel Atănăsoae, a subliniat că inițiativa urmărește promovarea centrelor de tratament și dezvoltarea unor programe de cooperare în sectorul medical, cu beneficii pentru locuitorii din zonele de frontieră, instituțiile de profil, refugiați și alte categorii vulnerabile.
Proiectul LIFE este finanțat prin Programul Interreg NEXT VI-A România-Ucraina 2021-2027, pe componenta de dezvoltare socială transfrontalieră. Liderul de proiect este Asociația Internațională a Instituțiilor de Dezvoltare Regională „IARDI” din Ucraina, iar partenerii sunt Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Consiliul Județean Satu Mare.
Perioada de implementare este de 21 de luni, între 5 aprilie 2025 și 4 ianuarie 2027. Din bugetul total, 348.230,55 euro reprezintă finanțare nerambursabilă acordată de Uniunea Europeană.





