Cristian Parmac este primul concurent care paraseste galele X Factor. Romanii au stat in weekend cu ochii pe Antena 1

Weekend de top la Antena 1. Prima gală X Factor a făcut sâmbătă seara ca muzica bună să se audă live la Antena 1. O medie de aproape 800.000 de telspectatori din mediul urban au stat cu ochii pe cei 12 finalişti şi nu puţini au fost aceia care şi-au votat preferaţii. Duminică seara, deznodământul voturilor a fost anunţat. Cristian Parmac este primul concurent care părăseşte galele X Factor.
Antena 1 a fost preferata românilor in weekend. Gala X Factor şi În puii mei s-au impus lider detaşat de audienţă în intervalul lor orar.

Cei 12 finalişti X Factor au strălucit la propiru sâmbătă seara într-un spectacol de senzaţie: prima gală live X Factor. Voci extraordinare, coregrafii senzationale, un decor spectaculos, cea mai mare scenă de sticlă din România, artişti în devenire cu look de super star. Acestea au fost coorodnatele primei gale live X Factor difuzatã sâmbătă de Antena 1, galã care s-a impus primul loc în preferinţele telespectatorilor, cu un rating mediu de 7.1 procente si o cotă de piaţă de 19.5% în rândul targetului 15-54 urban.

Pentru prima dată la X Factor, telespectatorii au avut un cuvânt de spus. De sâmbătă seara până duminică la încheierea televotingului, telespectatorii şi-au putut vota favoriţii. Publicul a salvat 10 concurenti, insa ultimii doi care au însumat cele mai puţine voturi au fost nevoiţi să intre in confurntare directa. Fiecare a avut de interpretat un cantec de salvare, iar juriul a ales de această dată cine va fi cel care va merge mai departe, salvându-l. Numele celor salvaţi şi ale celor doi concurenţi pasibili de eliminare au fost anunţate aseară, live, în cadrul X Factor Decizia.

Cristian Parmac şi Ovidiu Nae au fost cei care au trebuit să demonstreze încă o dată dacă merită sau nu să rămână în gale. Mentorul primului a fost Adrian Sînă, mentorul celui de-al doilea este, în continuare, Mihai Morar. Cristian Parmac este cel care a părăsit competiţia, însă a făcut-o cu fruntea sus, în apaluzele juraţilor, colegilor şi publicului. Decizia finală i-a aparţinut Paulei Seling şi, deşi prestaţia lui Cristian de aseară a fost foarte bună, Paula nu a fost convinsă că are şanse mai departe şi l-a salvat pe Ovidiu Nae.

Alegerea nu a fost deloc uşoară. Tensiunea a les cote maxime, Paula a anunţat decizia cu lacrimi în ochi, concurenţii au plâns în momentul despărţirii, Cristian a fost emoţionat şi trist că a trebuit să renunţe, cel puţin pentru moment, la visul lui. Cu toate acestea, declară fără urmă de îndoială ca X Factor a fost o experienţă extraordinară şi că, într-un fel, se aştepta la această decizie, conştient fiind că prestaţia lui din seara galei nu a fost cea mai bună.

Show-ul de aseară a fost urmărit în minutul de aur 22.08 de722.000 de români din mediul urban. Tot duminică seară, pe scena X Factor a cântat Oceana. Artista a interpretat melodia care a făcut-o cunoscută în întreaga lume, Cry, Cry, a salutat publicul român şi a glumit cu Răzvan şi Dani, prezentatorii show-ului.

În competiţie mai sunt acum 11 concurenţi. Tensiunea creşte pe măsură ce numărul lor devine tot mai mic. Cum vor evolua în continuare, telespectatorii vor putea vedea urmărind în fiecare sâmbătă de la 20.20 şi duminica, de la 21.45, galele X Factor live.

Duminică seară, Antena 1 a difuzat şi În puii mei. Show-ul lui Mihai Bendeac s-a impus şi de această dată pe primul loc în clasamentul de audienţă cu o medie de 714.000 de telespectatori din mediul urban. In puii mei a inregistrat un rating mediu de 6.7 procente şi o cotă de piaţă de 17.2% la nivelul targetului 15-54 urban, în vreme ce programul difuzat de Pro Tv în acelaşi interval a atins doar 15% cotă de piaţă şi 5.8%audienţă medie.

Sursa:GfK Romania S.R.L.
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena 1
Analiza este facuta pe targeturile 15-54 urban si all urban