Patru suceveni cu vârste între 27 și 71 de ani au murit în această iarnă din cauza hipotermiei.
Potrivit datelor furnizate News Bucovina de DSP Suceava, în perioada noiembrie 2024-prezent, în urma raportărilor transmise de Serviciul de Ambulanță Județean Suceava și de spitalele publice din județ, respectiv Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Siret, Gura Humorului și Vatra Dornei s-au înregistrat 27 de cazuri de hipotermie.
Sursa citată menționează că în sezonul rece 2024-2025 au fost înregistrate 4 decese, din care trei având cauze multiple printre care și hipotermia.
În cazul persoanelor care au avut pe lângă hipotermie și alte cauze de deces este vorba de o persoană de 67 ani din Rădășeni care a decedat în data de 1 ianuarie 2025, o alta de 63 de ani din satul Găinești, comuna Slatina, care a murit în data de 24 decembrie 2024, iar a treia, de 27 de ani din satul Cotârgași, orașul Broșteni, care a murit în 27 decembrie 2024.
Un singur caz a avut diagnostic de hipotermie generalizată, respectiv o persoană de 71 de ani din Frătăuții Noi care a murit în data de 25 noiembrie 2024.
Intră acum și în grupul de






