Trenul de epoca „Pelerin in Bucovina” a produs pierderi de 50.000 de lei


Intră acum și în grupul de

Un răspuns scris al ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, la o întrebare adresată de preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, arată că circulaţia trenului de epocă în perioada 8-16 august a.c. în cadrul proiectului “Pelerin în Bucovina”, a produs pierderi de aproximativ 50.000 de lei, în condiţiile în care cheltuielile de funcţionare, fără TVA, au fost de 65.000 de lei, iar din vânzarea biletelor s-au încasat doar 17.500 de lei.

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, i-a solicitat în scris primului ministru Emil Boc să-i furnizeze câteva date referitoare la costurile utilizării trenului de epocă „Pelerin în Bucovina”, în cadrul programului cu acelaşi nume, derulat de către Consiliul Judeţean Suceava.

Astfel, la finele lunii septembrie, liderul social-democraţilor suceveni a înaintat în scris o întrebare adresată primului ministru Emil Boc, ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi directorului CFR: „În contextul actual, ţinând cont de implicaţiile economice ale crizei financiare, având în vedere necesitatea de a reduce şi de a eficientiza cheltuielile publice, vă adresez rugămintea să îmi furnizaţi câteva elemente referitoare la costurile suportate din bani publici în cazul utilizării unui tren de epocă în cadrul programului „Pelerin în Bucovina”, derulat de către Consiliul Judeţean Suceava”.

Răspunsul la întrebarea parlamentarului sucevean a venit însă din partea ministrului Transportului şi Infrastructurii, Anca Boagiu. Potrivit acesteia, pe parcursul funcţionării acestui tren de epocă au fost transportaţi 1.079 de călători, iar veniturile obţinute din vânzarea biletelor sunt de 17.439,20 lei.

Totodată, ministrul Transporturilor arată că pentru aducerea trenului şi funcţionarea lui, costurile suportate de SN CFR Călători s-au ridicat la 64.764,92 lei, fără TVA. Astfel, pentru aducerea trenului din staţia de domiciliu, Buzău, până la Suceava, costurile sunt de 1.450 de lei pentru remorcare şi de 229,44 lei pentru personal. Cheltuielile pentru funcţionarea trenului în perioada în care acesta a operat în cadrul proiectului Pelerin în Bucovina se ridică la 51.960 fără TVA pentru combustibili şi de 262,01 lei fără TVA pentru salubrizare. Cheltuielile de personal pentru funcţionarea trenului au fost de 2.808 lei pentru partea de tracţiune şi de 8.055,47 de lei pentru comercial.

În încheiere, ministrul Transporturilor apreciază că impactul asupra mediului a fost unul redus ţinând cont că tracţiunea de bază folosită pentru punerea în mişcare s-a realizat cu o locomotivă diesel pentru o perioadă scurtă de timp.

Un tren de epocă tractat de cea mai veche locomotivă cu aburi din ţară în stare de funcţionare şi având în componenţă patru vagoane construite în jurul anului 1900 a circulat, în perioada 8-16 august spre Moldoviţa, Cacica şi Putna în cadrul proiectului “Pelerin în Bucovina”.

Iniţiat de Consiliul Judeţean Suceava, proiectul turistic a presupus un pelerinaj în perioada 15 iulie – 15 august de la Viena în Bucovina, cu prilejul sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului, programul fiind sprijinit şi de autorităţile austriece.

Trenul de epocă a circulat pe două trasee Suceava – Putna -Suceava şi Suceava – Cacica – Vatra Moldoviţei şi retur.


Intră acum și în grupul de