Si-a dat foc la gospodarie pentru ca s-a suparat pe rudele din strainatate


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 51 de ani, din localitatea Vicovu de Sus, a găsit un mod ciudat de a-şi descărca nervii după ce s-a supărat pe rudele sale, plecate peste hotarele ţării. Vicoveanul şi-a incendiat gospodăria.

Incidentul s-a înregistrat joi după-amiază, vecinii alertând de urgenţă pompierii şi poliţiştii după ce au văzut flăcările din curtea consăteanului lor.

Potrivit informaţiilor primite de la IPJ Suceava, „cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că în jurul orei 14:30, la locuința lui P.Dorel a izbucnit un incendiu la o dependință aflată în curte iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că incendiul a fost provocat în mod intenționat chiar de proprietarul casei”.

În plus, omul a fost găsit stând liniştit în mijlocul curţii gospodăriei, fiind într-o stare avansată de ebrietate.

Condus la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus, acesta a declarat că pe fondul consumului de alcool, s-a supărat că rudele plecate în străinătate nu îi răspund la telefon, motiv pentru care a incendiat bucătăria de vară din curtea casei, în momentul producerii incendiului, în dependință și în casă ne mai aflându-se alte persoane.

Bărbatul s-a ales cu dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere”.


Intră acum și în grupul de