SC Drumuri si Poduri Suceava are un nou administrator judiciar. Afla de aici cine a luat locul firmei deputatului minoritatii italiene, Mircea Grosaru (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Şeful administraţiei judeţene sucevene, Gheorghe Flutur, a declarat că CJ Suceava îşi doreşte revenirea pe piaţă a SC Drumuri şi Poduri SA. „Facem totul numai să nu se închidă. Mandatul este rentabilizarea şi salvarea societăţii”, a spus Flutur.

Potrivit unei informări prezentate, marţi, în plenul CJ Suceava, în cazul SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, la solicitarea Adunării Creditorilor, judecătorul sindic a decis înlocuirea administratorului judiciar, Euroconsulting SRL, cu firma Multiconsulting.

Conform sursei citate, creditorii a fost nemulţumiţi de faptul că administratorul judiciar Euroconsulting a acţionat greşit şi, mai mult, a propus majorarea onorariului, de la 1500 de lei lunar la 5000 de euro lunar.

La cererea creditorilor, judecătorul sindic a nominalizat un alt administrator judiciar, firma Multiconsulting, care a luat deja măsuri pentru deblocarea activităţii societăţii şi urmează ca în luna martie să prezinte programul de redresare a firmei Drumuri şi Poduri SA Suceava.

Euroconsulting a atacat în instanţă decizia de înlocuire din calitatea de administrator judiciar, procesul fiind pe rol, se mai arată în informare.

Firma Euroconsulting aparţine deputatului minorităţii italiene, Mircea Grosaru. Potrivit declaraţiei de interese, Mircea Grosaru deţine jumătate din părţile sociale ale acestei firme.

AGA

a SC Drumuri şi Poduri SA Suceava a decis, în 23 martie, în şedinţă extraordinară, declararea voluntară a procedurii de insolvenţă.

Potrivit unei informări făcute de CA, situaţia actuală a fost generată în 2008, după ce firma a pierdut exclusivitatea pe zece ani pentru întreţinerea reţelei de drumuri judeţene şi după ce în acelaşi an a făcut lucrări de reparaţii şi întreţinere pe 12 drumuri judeţene, în valoare de 8,2 milioane de lei, fără contract şi care nu au fost asumate de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri. “De atunci apare dezechilibrul major de lichidităţi în cadrul societăţii”, se arată în document, în care se menţionează că ulterior societatea a pierdut licitaţii având un preţ mai mare.

Totodată, se menţionează că firma a intrat în zona de neprofitabilitate din 2009, când a înregistrat o pierdere de 3,917 milioane de lei, iar în 2010 a avut o pierdere de 4,1 milioane de lei, în timp ce pe primele două luni ale acestui an are deja o pierdere de 454.257 de lei.

AGA şi CA ale SC Drumuri şi Poduri SA au pus în aplicare mai multe planuri de restructurare, iar acum societatea are doar 200 de angajaţi. Potrivit raportului Curţii de Conturi privind finanţele publice pe anul 2009, la SC Drumuri şi Poduri SA Suceava s-au constatat încălcări privind administrarea şi gestionarea patrimoniului public şi privat al statului.

Astfel, s-au efectuat servicii de transport materiale cu autobasculante, transport muncitori cu autoutilitare, transport balast cu tractorul şi închirierea de utilaje fără ca societatea să încheie contracte de prestări de servicii cu societăţile comerciale furnizoare ale acestor servicii.

Totodată, SC Drumuri şi Poduri SA Suceava a înregistrat în costurile de producţie în perioada 2007-2008 în mod nejustificat consumul de carburant folosit de utilajele închiriate, pentru care societatea a achitat contravaloarea prestaţiilor efectuate şi facturate la tarifele cuprinse în facturi.


Intră acum și în grupul de