Intră acum și în grupul de
Potrivit datelor puse la dispoziţie de conducerea unităţii printr-un comunicat de presă, „ca urmare a consilierii acordată de către conducerea Centrului şi cu sprijinul personalului din cadrul Consiliului Naţional Român pentru Refugiaţi, în data de 2 decembrie, persoanele în cauză au renunţat la forma de protest, fiind dispuşi să folosească toate căile de atac legale în situaţia respingerii cererilor de azil”.
Cetăţenii străini au recurs la această formă de protest în data de 30 noiembrie, pe fondul unor nemulţumiri personale, solicitând obţinerea unei forme de protecţie din partea României şi eliberarea unor documente de călătorie în regim de urgenţă.
Mai mult, potrivit aceloraşi surse, „de la momentul declanşării acţiunii revendicative până la încetarea acesteia, solicitanţii de azil au fost în permanenţă monitorizaţi medical, forma de protest nepunându-le în pericol sănătatea sau viaţa”.