Intră acum și în grupul de
Potrivit acestora, între 9 şi 11 decembrie 2011, în programul de funcţionare al centrului comercial, standurile vor fi împodobite cu produse şic, menite să ne facă unici mai ales acum, de sărbători.
Origami – Librăria Cărtureşti provoacă publicul sucevean să intre în lumea fascinantă origami. În aburii ceaiului parfumat de la Cărtureşti, în fiecare sâmbătă, de la ora 11.30, curioşii pot deveni cu adevărat pasionaţi de arta modelării hârtiei. Locurile în librărie sunt limitate, iar participarea trebuie confirmată pe e-mail: sv_mall@carturesti.ro sau telefonic, la numărul 0732/003.049
În aşteptarea lui Moş Crăciun – Duminică, 11 decembrie 2011, începând cu ora 16.00, Palatul Copiilor Suceava va oferi publicului un spectacol, de dansuri şi cântece, urmat de prezentările de modă oferite la etajul centrului comercial de magazinele din Iulius Mall, informează reprezentanţii complexului comercial.
Ţara lui Moş Crăciun – Până pe 20 decembrie 2011, în zona KidsLand din Iulius Mall Suceava, Moş Crăciun va avea cartierul general pentru toţi prichindeii din municipiu, şi din împrejurimi. Timp de 4 ore pe zi, între orele 16.00 şi 20.00, toţi copii sunt poftiţi să îi spună Moşului ce îşi doresc să primească de Crăciun. Nu doar că îşi vor exprima dorinţele, dar îi pot spune Moşului poezii şi se pot fotografia cu el.
“Evenimentul este organizat împreună cu Salvaţi Copiii Filiala Suceava”, precizează reprezentanţii Iulius Mall Suceava.
Târgul Cărtureştilor – Luna decembrie este lună de târg la Cărtureşti. “Până pe 31 decembrie 2011, pe rafturi se găsesc produse culturale selectate cu priceperea dobândită în 11 ani pentru a găsi cadouri cu suflet pentru cei dragi. Micul târg de “cadouri deştepte” are: ultimele noutăţi, cele mai bine vândute titluri din 2011, albume de artă, cărţi de design şi pentru copii, cărţi de bucate, muzică, filme, audio book-uri, vinuri, o selecţie atentă de ceaiuri de sezon şi accesorii pentru prepararea acestora, porţelanuri japoneze, agende, board games, lumânări parfumate, instrumente de scris, podoabe de pom, pungi de cadouri, panglici, turtă dulce, gadget-uri, jucării şi felicitări de sărbători”, informează echipa de la Cărtureşti.