Comertul ilicit cu pomi de Craciun continua la Suceava

Organele de ordine sucevene se confruntă în ultima perioadă tot mai des cu situaţiile în care nu se respectă regimul achiziţionării, transportului şi comercializării brazilor de Crăciun.

Potrivit informaţiilor oferite de Compartimentul informare şi relaţii publice din cadrul IJJ Suceava, luni dimineaţă, “în timp ce executau serviciul de ordine şi siguranţă publică în zona centrală a oraşului Liteni, membrii unui echipaj de jandarmerie au observat faptul că în incinta unei societăţi comerciale era expus spre vânzare un pom de Crăciun”.

În urma verificărilor, jandarmii au constatat că administratorul societăţii în cauză, o femeie, în vârstă de 37 de ani, din localitate, oferea spre comercializare într-un loc neautorizat, un număr de aproape 160 de brăduţi.

“Întreaga cantitate de pomi, nemarcaţi cu sigilii de tip crotaliu şi fără documente de provenienţă, în valoare de 4000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării şi predată Ocolului Silvic Dolhasca, în cazul administratorului urmând a se lua măsuri legale în consecinţă”, ne-au mai declarat sursele citate.

Un alt caz a fost descoperit pe parcursul weekend-ului de lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr.1 Bogdănești după ce, potrivit datelor oferite de IPJ Suceava, agenţii au oprit la intersecția DN2 E cu DJ 155/P, o autoutilitară, iar în urma controlului efectuat s-a stabilit că aceasta transporta 124 brazi fără a avea sigilii-crotalii și documente de proveniență și transport.

Tânărul conducător auto, de 22 de ani, din municipiul Botoșani, a declarat faptul că pomii i-a achiziționat din comuna Baia, pentru a-i valorifica în judeţul vecin. Conform aceloraşi surse, şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar brazii au fost ridicaţi în vederea confiscării.