Un act de răzbunare ca în filme, în stil mafiot! De un astfel de caz trebuie să se ocupe poliţiştii suceveni după ce au primit o sesizare din partea unui tânăr de 35 de ani din municipiul reşedinţă de judeţ. Acesta s-a dus glonţ la poliţie, după ce sâmbătă dimineaţă, când a ieşit din casă, şi-a găsit maşina vandalizată într-un stil greu de imaginat.
Totul s-a întâmplat pe parcursul nopţii, când autoturismul se afla parcat pe strada Victoriei din municipiul Suceava şi nimeni nu a văzut nimic din cele întâmplate, dar potrivit informaţiilor oferite de Biroul de presă al IPJ Suceava, tânărul bănuie cam cine s-ar face vinovat de cele petrecute.
„Din investigaţiile efectuate de polițiști a rezultat că partea vătămată a avut anterior producerii evenimentului un conflict cu alte persoane pe care le bănuiește de comiterea faptei și care urmează a fi identificate pentru a se stabili eventuala implicare a acestora la comiterea faptei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.
Până atunci, victima a rămas cu o maşină căreia mai multe persoane i-au distrus parbrizul, geamurile de la portierele dreapta față şi spate, oglinzile retrovizoare şi triplele spate, valoarea prejudiciului cauzat fiind de peste 3.000 lei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „distrugere”, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Intră acum și în grupul de





