Revelion la Iulius Mall Suceava cu Odyssey si Radu Ile (VIDEO)

Doar locuitorii din trei municipii ale judeţului Suceava vor avea parte de un revelion în aer liber la cumpăna dintre ani. Este vorba despre municipiile Suceava, Vatra Dornei şi Rădăuţi, în celelalte municipii şi oraşe ale judeţului urmând a fi organizate doar focuri de artificii pentru a marca trecerea în 2012.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că în acest an, din cauza lucrărilor care sunt în derulare la parcajele subterane din centrul municipiului, revelionul în aer liber va fi organizat în parcarea Iulius Mall Suceava. El a spus că pentru organizarea acestui revelion, Primăria va colabora cu centrul comercial, iar pe scena amenajată în zonă vor evolua diverse formaţii, de la Impact, Alb şi Negru, până la Odyssey şi Radu Ile. Primarul a precizat că petrecerea va începe la ora 21 şi se va încheia dimineaţa, iar la miezul nopţii va fi organizat un foc de artificii.

În municipiul Rădăuţi va fi organizat revelionul în aer liber, a declarat primarul Aurel Olărean, care a menţionat că în zona centrală a oraşului vor cânta formaţii de muzică populară dar şi formaţii de muzică pop sau rock. El a spus că la miezul nopţii va fi organizat şi un foc de artificii. Olărean se aşteaptă ca la revelionul organizat în aer liber să participe câteva mii de rădăuţeni, menţionând că va oferi şi şampanie pentru localnici.

Şi în Vatra Dornei revelionul va fi organizat în aer liber în zona staţiunii unde va fi amenajată o scenă pe care vor evolua artişti locali şi din judeţ, iar la miezul nopţii va fi organizat un foc de artificii peste râul Dorna. Primarul municipiului, Ioan Moraru, a precizat că are pregătite şi 50 de sticle de şampanie, dar a spus că majoritatea dornenilor vin la acest revelion în aer liber cu şampanie şi pahare de cristal de acasă.

În municipiul Fălticeni va fi organizat doar un foc de artificii care să marcheze trecerea dintre ani, a declarat primarul Vasile Tofan. El a spus că se aşteaptă ca localnicii să vină în zona centrală a oraşului pentru a petrece trecerea dintre ani împreună şi că aceştia vor veni cu şampania de acasă.

În oraşul Gura Humorului, revelionul va fi organizat la piscina din Parcul Ariniş, iar la miezul nopţii, în centrul oraşului va fi un foc de artificii. Primarul oraşului, Marius Ursaciuc, a spus că, la fel ca în anii precedenţi, localnicii se vor aduna în apropierea bradului din centrul oraşului pentru a urmări focurile de artificii de la miezul nopţii şi a sărbători trecerea în noul an.

În Câmpulung Moldovenesc, municipalitatea nu va organiza spectacole sau focuri de artificii în noaptea de Revelion. Primarul municipiului, Gabriel Constantin Şerban, a declarat că bugetul oraşului nu permite organizarea de astfel de acţiuni, precizând că are de plătit rate, dobânzi şi penalităţi la proiectul de utilităţi judeţean care a inclus şi municipiul. El a spus că, oricum, locuitorii municipiului se adună pe platoul central şi serbează trecerea în noul an, cu şampanie.