Sucevean de 47 de ani, prins la furat tacamuri de pui intr-o casa din comuna Fratautii Noi, judetul Suceava

Un bărbat de 47 de ani din municipiul Suceava a fost prins de poliţişti după ce a intrat într-o casă pentru a fura, dar de beat ce era nu a mai găsit ieşirea din locuinţă.

Incidentul a fost semnalat organelor de ordine luni în jurul orei 11:00, de o femeie din localitate care a anunţat poliţiştii că într-un imobil nelocuit ce aparţine unei alte femei din comuna Şcheia, judeţul Suceava, se află o persoană necunoscută.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Vicovu de Jos care a constatat că în locuinţa în cauză se află un bărbat 47 ani, din municipiul Suceava, dar care locuieşte fără forme legale în comuna Frătăuții Noi. Omul a fost găsit ascuns într-o cămară după un frigider și se afla în stare vădită de ebrietate.

În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că bărbatul a pătruns în locuință prin dislocarea unui geam de la bucătăria de vară a imobilului și a sustras dintr-un congelator mai multe pungi cu tacâm din pui congelate, însă din cauza stării de ebrietate nu a mai reuşit să părăsească locuința cu bunurile sustrase.

“În cauză se efectuează cercetări cu suspectul în stare de libertate sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de furt calificat”, a mai declarat Ionuţ Epureanu.